Depozitul Salofarm Logistic este construit și funcționează la standarde internaționale.
SALOFARM LOGISTIC este un depozit farmaceutic specializat în activități complete de distribuție pentru medicamente de uz uman cu autorizație de punere pe piață în statele membre ale Spațiului Economic European (SEE): medicamente care se eliberează fără prescripție medicală (OTC) sau cu prescripție medicală (P-RF, P-6L, inclusiv medicamente pentru care se aplică cerințe suplimentare (produse stupefiante și psihotrope, medicamente derivate din sânge, medicamente imunologice și produse distribuite în “lanțul rece”.
În portofoliul produselor distribuite de Salofarm Logistic se află și game specifice plafarelor și drogheriile: dermato-cosmetice, lapte praf, suplimente alimentare, parafarmaceutice, dispozitive medicale.
Pregătirea comenzilor pentru livrare, livrarea și transportul către clienți se efectuează cu respectarea principiului FIFO, electronic. Se efectuează, de asemenea activitatea de livrare și transport a produselor către clienți, cât și transportul de la furnizor către locul de depozitare.
Salofarm Logistic este depozit farmaceutic și instituție certificată conform standardelor din domeniu, iar dotările sunt la nivel european.
Compania se se angajează să implementeze, să mențină și să îmbunătățească continuu eficacitatea Sistemului de management al calității în conformitate cu cerințele Principiilor si Ghidului de Bună Practică de Distribuție pentru medicamente de uz uman și a standardelor SR EN ISO 9001:2015 și ISO 13485:2016, printr-un ansamblu de măsuri și proceduri în scopul realizării obiectivelor și desfășurării activităților cu regularitate, în mod economic, eficace și eficient.
Pe baza principiilor de management al calității, conducerea SALOFARM LOGISTIC S.R.L. are ca obiective permanente să:
- câștige încrederea clienților prin serviciile oferite si reputația organizației;
- se adapteze la cerințele clienților și găsirea soluțiilor de afaceri reciproc avantajoase;
- contribuie la creșterea accesibilității la tratament a pacienților prin portofoliul vast de produse, prin acoperirea naționala și prin parteneriate cu clienții și furnizorii;
- instruiască, dezvolte și promoveze angajați motivați, eficienți și integri cu inițiativă, responsabilitate și dispuși să lucreze în echipă;
- crească permanent eficiența activității de distribuție;
- demonstreze leadership și angajament în ceea ce privește orientarea către client, să identifice și să înțeleagă nevoile și așteptările curente și viitoare ale clienților, partenerilor și părților interesate și să tindă spre satisfacerea nevoilor și depășirea așteptărilor acestora, precum și sa respecte cerințele legale, reglementările aplicabile și alte cerințe;
- asigure că integritatea Sistemului de Management al Calității este menținută atunci când sunt planificate și implementate schimbări la nivelul companiei;
- asigure un mediu de lucru sigur, curat și sănătos pentru toți angajații săi.
Depozitul farmaceutic Salofarm Logistic este o construcție fondată în anul 2020, la standarde internaționale. Suprafața totală de depozitare a Salofarm Logistic este de 590 metri pătrați, având zone bine definite pentru depozitare în condiții normale, cu o temperatură controlată între +15 și +25 grade C°, zona de recepție marfă și desprăfuire ambalaje, zona depozitare produse expirate, deteriorate, neconforme, zonă de depozitare pentru medicamente cu regim special, zonă de depozitare cu condiții speciale – cameră frigorifică, unde temperatura este setată între +2 și +8 grade C° și zona de expediție marfă clienți.
Zona de birouri este localizată la parter și la etaj, deservind spații de lucru pentru echipa de farmaciști, echipa de vânzări și echipa logistică.
Autovehiculele de transport sunt dedicate pentru transportul de medicamente și asigură menținerea condițiilor de transport adecvate și înregistrarea continuă a acestora pe toată durata transportului.
Pentru efectuarea transportului, Salofarm Logistic, ca depozit farmaceutic la standarde internaționale, utilizează vehicule și echipamente de transport izoterme, cu temperatură controlată, calificate, care permit securizarea adecvată a ușilor și/sau sunt dotate cu sisteme de închidere și alarmare în caz de spargeri. Sunt monitorizate GPS, dotate cu dispozitive de monitorizare a temperaturii și dispozitive de alertare a șoferului în cazul defecțiunilor sau depășirii limitelor de temperatură stabilite. Autovehiculele de transport sunt utilizate exclusiv pentru transportul de medicamentelor și celorlalte tipuri de produse distribuite de către companie.
Un avantaj suplimentar pentru clienții noștri este faptul că, în cazul în care nu putem acoperi prin flota proprie un transport într-o anumită parte a țării, solicităm serviciile partenerilor noștri.
În calitate de depozit farmaceutic autorizat avem contracte cu companii de transport logistic intern și extern, transportatori specializați în pharma, cu mașini autorizate pentru transportul de medicamente.





